Avantajele externalizării serviciilor
Printre cele mai importante avantaje pe care externalizarea serviciilor de achizitii publice către un consultant in domeniu le poate aduce companiei, se numără optimizarea costurilor şi accesul in timp real la expertiza consultantului in domeniul dinamic al achizitiilor publice.
Pentru a susţine un singur expert in achizitii publice, o firmă trebuie să – si majoreze costurile cu cel puţin 500 de euro pe lună (dacă încadrarea acestuia se face cu salariul minim pe economie şi se iau în considerare toate cheltuielile de personal pe care susţinerea acestuia le presupune). Consideram aceste costuri fara a mai pune la socoteala accesul la o baza de date legislativa, care sa asigure evidenta legislatiei in domeniu, personalul auxiliar pentru asigurarea activitatii logistice pe care o implica participarea la procedurile de achizitie (completare formulare, tehnoredactare adrese, solicitari de clarificari catre autoritatile contractante, gestionare corespondenta etc), precum si beneficii suplimentare oferite pentru motivarea angajatilor.
Atunci când se apeleaza la un consultant extern, companiile beneficiaza de experienţa intregii echipe de experti, acumulată în timp prin contractele derulate, avand asigurate in egala masura accesul la toata gama de servicii enumerate mai sus, incepand cu monitorizarea intentiilor de cumparare si terminand cu elaborarea si depunerea ofertelor, toate aceste aspecte fiind pregatite cu aceeasi perseverenta, minutiozitate si rigoare, construindu-se in timp adevarate strategii de aplicare a ofertelor.
În plus, prin externalizarea serviciilor de achizitii publice, firma îşi poate canaliza eforturile cătreîmbunătăţirea performanţei în propriul domeniu de activitate, riscurile provenite din necunoaşterea legislativă a domeniului în care activează fiind considerabil reduse ca urmare a consilierii permanente din partea echipei de experti la care compania a apelat.
„Soluţiile cele mai comune pe care noi le oferim firmelor care doresc să recurgă la externalizarea serviciilor de achizitii publice sunt pe bază de abonament, pentru companii care au nevoie permanentă de asistenţă, consiliere şi reprezentare in relatia cu autoritatile contractante, sau pe bază de intervenţie punctuală, în funcţie de necesităţile firmei la un moment dat. În ceea ce priveşte dezavantajele pe care externalizarea serviciilor le poate aduce companiei contractante, acestea ţin, din experienţa noastră, mai mult de o comunicare defectuoasă între cele două părţi”, a declarat Diana Spinciu, Partener in cadrul DatesRO, Consultant - Expert Achizitii Publice.
Companiile ar trebui să comunice permanent cu furnizorul către care a externalizat serviciul, astfel incat sa poata fi controlata apariţia unor riscuri uşor de evitat.